Reacție fabuloasă a unui pompier din Botoșani după ce a salvat o femeie dintr-o mașină în flăcări, în timpul liber: Eu nu am făcut nimic special. Mi-am făcut doar datoria de om

Victima a accidentului de la Talpa a fost scoasă din mașina cuprinsa de flăcări de un pompier aflat în timpul liber.

Plutonierul major Cătălin Grindiei, din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, se deplasa pe DN 29 D. Pe raza localității Gorbanesti, a observat ca a avut loc un accident rutier intre un microbuz in care erau noua călători și un autoturism in care se aflau patru persoane.

Intervenția pompierului a fost contracronometru. Intevenția a fost relatată pe pagina de Facebook a Ministerul Afacerilor Interne.

„Acum două zile, Cătălin era liber după serviciu și mergea să-și ia copiii acasă de la părinți de undeva de lângă Botoșani.

În drum a oprit la o benzinărie pentru a alimenta, iar când a coborât din mașină a observat ceva ciudat în intersecția pe care urma să o traverseze. Și-a dat seama că este vorba de un accident.
A lăsat mașina și a plecat într-un suflet către acel loc. Cu cât se apropia, și-a dat seama de gravitatea accidentului produs între un microbuz și un autovehicul.
– A sunat cineva la 112? a întrebat Cătălin pe una dintre persoanele aflate lângă microbuz.
– Am sunat eu. Sunt pe drum.
– Aveți nevoie de ceva?
– Eu sunt bine. Vedeți la celelalte persoane.
Cătălin s-a asigurat că toate persoanele din microbuz s-au evacuat și, rapid, a trecut pe la fiecare pentru a vedea dacă au nevoie de ceva. Apoi s-a îndreptat către autoturism. Portierele din față erau deschise semn că șoferul și pasagerul din dreapta se evacuaseră singuri. De undeva din bord începuse să iasă fum.
– Vedeți că mai este cineva rămas în spate, i-a spus o persoană aflată lângă mașină.
– Hai să mă ajuți să o scoatem până nu ia foc toată mașina. Cineva să meargă să ne aducă niște stingătoare de la benzinărie.
La o prima vedere, Cătălin și-a dat seama că persoana rămasă în mașină este într-o stare foarte gravă.
– O vom scoate cu mare atenție să nu îi provocăm și alte leziuni. Atenție mare la picioare pentru că am impresia că îi sunt rupte.
În câteva secunde, victima a fost scoasă cu grijă și transportată departe de mașina care era cuprinsă de flăcări.
Echipajele de intervenție l-au găsit pe Cătălin încercând să stingă mașina care ardea.
– Mai este cineva înăuntru? l-a întrebat șeful de echipaj.
– A fost o persoană, dar am evacuat-o noi. Cred că este deja în salvare acum.
– Bine că ai fost aici, altfel singur nu mai avea nicio șansă. Felicitări!
În această dimineață, Cătălin a fost la biserică și nu a uitat să se roage și pentru persoana salvată care este la spital.
– Să dea Dumnezeu să trăiască! Eu nu am făcut nimic special. Mi-am făcut doar datoria de om!
Cătălin, pentru noi chiar ești un SPECIAL!
Îți mulțumim, OMULE!”

FOTO & VIDEO Accident șocant la Botoșani! Un autoturism a luat foc după ciocnirea cu un microbuz

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *