Jucătorii de la FC Botoșani au terminat vacanța. Trei jucători au părăsit echipa

FC Botoșani a avut marți primul antrenament din 2020. Elevii lui Marius Croitoru au revenit din vacanță cu chef de muncă și cu dorința de a se clasa în primele șase echipe din Liga 1.

La reunirea lotului au fost prezenți următorii jucători: Ianoș Brînză, Eduard Pap, Andrei Chindriș, Marcel Holzmann, Adrian Moescu, Andrei Patache, Andrei Țigănașu, Eduard Florescu, Mario Ebenhofer, Alex Cîmpanu, Mihai Roman, Alexandru Piftor, Alexandru Caia, Bogdan Filip, Marian Târșa, David Croitoru, Șerban Tomache, Marian Chică-Roșă și David Croitoru.

Goalkeeperul Hidajet Hankic, fundașii Denis Haruț, Bryan Mendoza și Geroge Miron, mijlocașii Juan Bautista Cascini, Jonathan Rodriguez, Enriko Papa și atacanții Hamidou Keyta, Reagy Ofosu, Ștefan Ashkovski și Minas Chalkiadakis vor veni direct în cantonamentul din Antalya.

FC Botoșani a renunțat la serviciile a trei dintre jucătorii străini care au făcut parte din lotul cu care gruparea locală a abordat acest sezon. Este vorba de fundașul central Nikita Kolesovs, de argentinianul Leonel Pierce și de atacantul Sofiane Moussa.

Pe lângă aceștia, din lotul cu care Croitoru va aborda cele patru etape rămase de disputat din acest sezon regular dar și din sezonul de play-off/play-out nu vor mai face parte atacantul Răzvan Andronic și mijlocașul Dragoș Penescu, aceștia urmând a fi cedați sub formă de împrumut la formații din liga a II-a.

Jucătorii echipei FC Botoșani vor efectua miercuri și joi vizita medicală iar vineri vor pleca spre București urmând ca sâmbătă dimineață să facă deplasarea spre Antalya.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *