FOTO & VIDEO Ninsorile au pus din nou stăpânire pe județul Botoșani

Ninsorile au pus din nou stăpânire pe județul Botoșani. Duminică, în Ajunul Bobotezei, ningea puternic în mai multe localități. La Darabani, fulgii erau atât de deși încât nu se vedea la 80 de metri.

În zona Tudora- Vorona a nins peste noapte, iar zăpada s-a așezat ușor. 

Meteorologii au emis, sâmbătă, două informări meteo de vreme rea. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, județul Botoșani se află sub Cod galben în perioada 05 ianuarie, ora 09:00 – 06 ianuarie, ora 06:00

În intervalul menționat, în Moldova, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse 70 – 75 km/h. Local și temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar zăpada va fi trecător spulberată.

De asemenea, meteorologii anunță, într-o altă informare, intensificări ale vântului, precipitații mixte și ninsori în intervalul 04 ianuarie, ora 17:00 – 06 ianuarie, ora 22:00.

Sâmbătă și duminică, local și temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni (6 ianuarie) vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice și în Carpații Meridionali.
Temporar vor fi precipitații: în zona montană va ninge, în centrul, vestul, nordul și nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitații mixte. Local se va depune strat de zăpadă și, pe arii restrânse, se va forma polei sau ghețuș. Zăpada va fi viscolită sau spulberată în zona montană și, trecător, la început în regiunile vestice, apoi mai ales în cele estice, nord-vestice și centrale.

Video: Stefania Petraru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com