Un primar vrea să interzică petardele în oraș

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că vrea să interzică folosirea și comercializarea petardelor în oraș și va cere Consiliului Local să aprobe o hotărâre în acest sens. „Putem găsi alte soluții să ne distrăm de Revelion decât să umplem spitalele de copii răniți”, spune edilul, scrie Digi24.

Mihai Chirica susține că cei care vor vinde sau utiliza petardele ar putea fi amendați drastic, acest lucru urmând să fie stabilit printr-o hotărâre de Consiliu Local. Primarul Iașului vrea să interzică utilizarea și comercializarea petardelor în oraș, iar proiectul de hotărâre cu care va merge în Consiliul Local prevede „sancțiuni drastice mergând până la nivelul maxim al amenzii de 2.500 lei pentru cei care le comercializează și desigur, altele pentru utilizatori, funcție de vârsta acestora”.

„O măsură care poate fi oarecum mai stranie, având în vedere că cu toții am trecut prin etapa copilăriei și am utilizat asemenea dispozitive, petarde, pocnitori și altele, dar se pare că lucrurile au cam luat-o razna, în sensul că acum comercializarea lor se face fără niciun fel de control, calibrul acestor pocnitori și riscul la care sunt supuși în special copiii au devenit alarmante. Eu cred că este o măsură bună, pentru că putem găsi alte soluții să ne distrăm de Revelion decât să umplem spitalele de copii răniți, cu ochii zdrobiți, unii dintre ei. Am văzut personal un asemenea caz, când un copil a aruncat între alții o petardă cu calibru mai mare și a rănit o fetiță la picior”, a declarat presei, vineri, Mihai Chirica, primarul Iașului.

Întrebat dacă i se pare că legea privind regimul materiilor explozive este incompletă, Chirica a explicat că „este incompletă, pentru că în momentul de față sunt avize de import ale acestui produs. Prin urmare nu este un produs interzis, noi nu vrem să interzicem fabricarea lui, ci doar comercializarea și utilizarea pe raza municipiului Iași a acestui produs”.

 

Propunerea de interzicere a petardelor în Iași va fi dezbătută public și mai apoi va fi propusă spre aprobare într-o ședință a Consiliului Local.

„În special Poliția Locală, alături de celelalte instituții de ordine publică vor trebui să aplice această sancțiune. Noi o vom da sub statutul de interzicere (…),vom începe noi, Iașul, pe raza municipiului, astfel încât să nu mai apară nicio scurgere către copii”, a mai spus Chirica.

În ultimele zile mai multe persoane au ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon cu traumatisme, după ce au fost rănite de petarde. Potrivit Dianei Cimpoeșu, purtător de cuvânt al Spitalului Sfântul Spiridon, dar și medic șef al UPU SMURD, numărul cazurilor de acest fel a fost mai mare față de anii trecuți.

„Au fost pacienți din Iași, doi adulți, unul din Pașcani, unul din Valea Adâncă, 50, respectiv 48 de ani cu leziuni la nivelul mâinilor, unul dintre ei cu leziuni la nivelul unui singur deget, la mâna stângă, celălalt trei degete, cu amputație de falangă, la nivelul mâinii drepte. Sunt internați în Clinica de Chirurgie Plastică și Reparatorie, beneficiază de intervenție chirurgicală, tratament, dar evident, zonele din mână pe care le-au pierdut nu au mai putut fi recuperate, fiind vorba de explozie”, a declarat Diana Cimpoeșu.

Au fost și persoane care au avut nevoie de îngrijiri în Clinica de Oftalmologie, cu leziuni la nivelul ochilor, tot din cauza petardelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *