Un tânăr din Botoșani, înjunghiat în gât. Agresiunea a avut loc în zona centrală a municipiului Botoșani

Un tânăr din județul Botoșani a fost înjunghiat în zona gâtului, în timp ce se afla, miercuri seară, în părculețul din fața Casei Tineretului,  în fața unui club.

Botoșăneanul de 30 de ani, care este din Corni, se află în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, în urma unei altercații care a avut loc între mai mulți tineri, care făceau parte din două grupări diferite.

La fața locului au ajuns, miercuri seară, mai multe echipaje de poliție, care au ridicat pentru audieri opt tineri implicați în altercație. 

Tânărul a fost dus de urgență la spital, cu o sângerare masivă, starea lui fiind critică.

Poliția a deschis un dosar penal pentru tentativă de omor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *