FOTO Carnagiu pe DN2, de Crăciun! Trei persoane au murit pe loc, iar patru au fost rănite

Tragedie în prima zi de Crăciun pe DN2. Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite, miercuri după-amiază, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal în judeţul Ialomiţa. Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie, unul dintre răniţi fiind preluat de elicopterul SMURD pentru a fi dus la un spital din Bucureşti.   

Din primele informații, un Opel cu numere de Bacău care circula dinspre Urziceni către Buzău a pătruns pe contrasens şi a izbit frontal un Renault Clio cu numere de Italia.  Trei persoane din Opel au fost proiectate pe câmp, impactul fiindu-le fatal. Alte patru persoane sunt grav rănite.   

„A fost activat planul roşu, au fost trimise mai multe echipaje SMURD şi de la Ambulanţă, plus elicopterul SMURD Bucureşti la faţa locului. Din păcate, s-a constatat decesul a trei persoane care aveau leziuni incompatibile cu viaţa, deci nu puteau fi resuscitate”, a declarat Raed Arafat la Antena3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *