Polițiștii botoșăneni le-au pus gând rău hoților de buzunare. Razii de amploare în zona Pieței Centrale

politisti si jandarmi in piata2Peste 90 de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au acţionat zilnic, în perioada 13-23.12.2019, pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare şi a comerţului ilicit cu produse accizabile, în zona Pieţei Centrale din municipiul Botoşani şi pe traseele de afluire şi defluire către această locaţie.

Cu ocazia activităţilor, au fost legitimate 218 persoane şi controlate 34 de societăţi comerciale şi 50 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 79 de sancţiuni contravenţionale, valoarea lor depăşind suma de 23.000 de lei.

Dintre acestea, 43 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în valoare de 15.000 de lei şi 20 aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în valoare de 3.600 de lei.

Totodată, la data de 23.12.a.c, poliţiştii au împărţit peste 250 de pliante, cu sfaturi preventive, pentru informarea cetăţenilor despre cum să evite să devină victime ale furturilor din locuinţă sau ale faptelor comise cu violenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com