Un tânăr a făcut ravagii într-un bar din Botoșani. A lovit o persoană și a distrus un geam și o ușă

Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore faţă de un tânăr de 21 de ani, din comuna Durneşti, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, după ce a lovit un tânăr și a distrus un bar.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat a rezultat că în noaptea de 21 spre 22 decembrie, acesta, în timp ce se afla în incinta unui bar din localitatea Truşeşti, pe fondul unei discuţii în contradictoriu avută cu un alt bărbat, tot de 21 de ani, l-a lovit pe acesta cu pumnii în zona feţei. Victima a fost transportată la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri.

Ulterior, întrucât administratorul a refuzat să îi mai permită accesul în bar, a distrus un geam de la uşa de acces în imobil

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, lovire sau alte violenţe şi distrugere, urmând ca în cursul zilei de astăzi persoana în cauză să fie prezentată instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *