Tatăl unui cunoscut botoșănean, condamnat pentru că și-a ucis amanta cu 25 de lovituri de cuțit

cutit, crima, stiri, botosaniSoțul celebrei cântărețe Andreea Bălan, George Burcea, originar din Botoșani a reușit să depășească momente înfiorătoare de care a avut parte în familie. Ioan Burcea, tatăl său, a făcut pușcărie, după ce și-a omorât cu brutalitate concubina.

Cancan.ro  a publicat o serie de întâmplări terifiante din viața actorului George Burcea. Totul a pornit de la mărturisirea soțului Andreei Bălan despre viața tumultuoasă și plină de bătăi pe care mama sa a avut-o alături de tatăl lui. Femeia a fost, după cum am arătat într-un articol anterior, tăiată cu cuțitul și a abia a scăpat cu viață.

Ioan Burcea și-a omorât concubina cu 25 de lovituri de cuțit, într-un acces de furie. Actorul George Burcea avea trei săptămâni de viață când nenorocirea a avut loc. După crima comisă, bărbatul a fost arestat și a intrat la închisoare.

„Crima a avut loc în 1988. El a fost arestat atunci. A fost o întreagă tragedie. Mama lui George a plecat de acasă cu cei patru copii. L-au părăsit chiar după moartea tatălui lui Ioan. El devenise violent și nu se mai putea sta cu el. Ea oricum fusese bătută rău, i-a crestat capul cu cuțitul, a trecut prin niște orori îngrozitoare. Ioan avea o amantă care, din câte știm, îl părăsise și ea. Atunci s-a enervat, s-a dus și a omorât-o”, au declarat surse apropiate familiei, pentru CANCAN.RO.

Ioan Burcea a intrat la închisoare, și-a ispășit pedeapsa, iar în prezent se află în libertate. Bărbatul a divorțat de mama lui George imediat după ce a intrat la închisoare, cu condiția să rămână la el doi dintre cei patru copii. Astfel, George Burcea și sora cea mare au rămas la mamă, iar ceilalți doi frați, o fată și un băiat, la tată. Cei din urmă au fost îngrijiți de bunica paternă până la ieșirea bărbatului din închisoare.

în urmă cu câteva luni, George Burcea și tatăl său, Ioan Burcea, s-au întâlnit, în ideea că bărbatul, poate, și-a schimbat comportamentul peste ani și regretă ce a făcut în trecut. Sursele noastre ne-au relatat că tatăl artistului s-a enervat în urma unor observații făcute de fiul său și a scos un cuțit cu care a vrut să-l omoare.

Soțul Andreei Bălan a reacționat la timp: s-a apărat și a reușit să fugă, scăpând cu viață din situația neprevăzută. O rudă apropiată a familiei, care a dorit să-și păstreze anonimatul, ne-a dat detalii incredibile despre relația dintre George Burcea și tatăl său.

„Acest om are sigur probleme foarte grave. George nu a păstrat legătura cu el și nici nu cred că mai vrea, mai ales după cele întâmplate. A scos pur și simplu cuțitul să-l taie. Ei s-au întâlnit pentru că George s-a gândit că există remușcări pentru tot ce a făcut, dar Ioan a răspuns violent și a vrut să-l omoare. Ăsta nu mai este tată!”, a declarat ruda lui George Burcea.

„Ei, ca familie, au fost o familie în care au îndurat multe. Și George, și ceilalți  trei frați ai lui, și mama lui. A fost cumplit pentru ei. Știu că pe mama lui George a și tăiat-o cu cuțitul în timpul căsătoriei. Ea a ajuns de urgență la spital, era să moară. Au trecut prin multe. Băiatul ăsta este pâinea lui Dumnezeu, nu îl moștenește. Nu și-a lăsat familia. Este un copil modest, a fost lângă mama lui mereu. Credeți-mă, nimeni nu ar fi rezistat lângă un asemenea om. Mama lui George și Ioan au divorțat până la urmă, dar demult. Ei au mult timp de când nu mai sunt împreună, George și sora lui au fost crescuți de mamă, care i-a format ce sunt astăzi. După tot ce a pătimit, femeia s-a îmbolnăvit, a fost rău. Acum e mai bine, dar nu poți uita așa ceva. Să te ferească Dumnezeu”, a mai spus sursa citată, în exclsuivitate pentru Cancan.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *