Tragedie! Patronul unui restaurant a murit într-un accident. Omul se întorcea de la biserică

O tragedie a avut loc sâmbătă seară, pe DN2, în localitatea Cumpărătura din comuna suceveană Bosanci. În timp ce conducea autoturismul, un bărbat de 61 de ani din municipiul Suceava, pe nume Vasile Semeniuc, fost purtător de cuvânt al DSVSA Suceava, a surprins şi accidentat grav un localnic de 38 de ani, Petrică Păltinel, care se deplasa în calitate de pieton. Păltinel era patron al restaurantului Nectarios din Cumpărătura.

Victima se întorcea de la biserică.

La faţa locului a intervenit un echipaj S.M.U.R.D., ocazie cu care, personalul medical a efectuat manevre de resuscitare a victimei, dar ulterior au constatat decesul acesteia.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului, respectiv, dacă victima se afla pe acostament sau pe sensul de deplasare al vehiculului, ori dacă era angajat într-o traversare neregulamentară”, susțin polițiștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com