Șeful unei secții de spital a murit din cauza stresului

Medicul Costinel Popescu, șeful Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu, s-a stins din viață, marți dimineața, la numai 57 de ani, ca urmare a unui stop cardio-respirator. Soția a fost cea care l-a găsit în casă, în stare de inconștiență, și a cerut ajuto, scrie gorjeanul.ro.

„Azi-dimineața, soția l-ar fi găsit în casă pe jos, în stare de inconștiență. A fost chemată salvarea. S-a făcut resuscitarea, am înțeles că a fost infarct și a decedat. O veste foarte tristă pentru tot personalul Spitalului Județean și nu se aștepta nimeni să se ajungă la această situație. Ne pare rău! Nu știu să fi avut probleme de sănătate, nu l-am auzit niciodată pe dânsul să se plângă de probleme de sănătate”, a declarat Dumitru Vienescu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
Mai mult, Dumitru Vienescu crede că fostul director medical a fost afectat și de scandalurile în care spitalul a fost implicat în ultima perioadă. „O situație foarte tristă pentru noi și pentru toți cei care suntem în funcție de conducere, pentru că e stres foarte mare să ocupăm aceste funcții și, din păcate, uitați unde se ajunge. Cred că l-au afectat și scandalurile din ultima perioadă. Suntem oameni, ne afectează orice eveniment care se întâmplă în spital”, a mai spus Vienescu.

Vestea a picat ca un trăsnet pentru colegii de muncă ai medicului. „Îl cunoaștem de mult timp, nu puteam să ne așteptăm la așa ceva, pentru că nu avea o boală cunoscută. Vestea a căzut ca un trăsnet asupra noastră. Chiar la ultima ședință de comitet director era bine dispus, spusese că a slăbit, că i se normalizase și tensiunea; nu știm exact ce s-a întâmplat. Suntem foarte marcați de această veste”, a precizat, la un post local de radio, medicul Gheorghe Stanciu, șeful Secției ORL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *