1 din 5 români a avut o rudă diagnosticată cu cancer, la un moment dat. Doctoriță bolnavă din Botoșani: ”Cancerul la sân e atât de frecvent încât dacă ar fi fosforescent, am trăi ca printre licurici”

Depistată cu cancer la sân în martie 2017, medicul Elena Cardaș a avut o prognoză nefavorabilă, peste care a reușit însă să treacă.
Elena Cardaș, medic internist la un spital din Botoșani, era trecută de 50 de ani când a început să se simtă tot mai des obosită, sfârșită. S-a gândit că e din cauza puținelor ore de somn pe care și le permitea de ani întregi deja. S-a dus să își facă analizele, la fel de normal cum te duci să faci un vaccin antigripal. Când a primit rezultatele, a intrat într-o stare de panică, își amintește femeia. Era martie 2017, scrie Libertatea.ro.

“Toți avem cancerofobie, dar e ceva difuz, ne gândim că nu noi”, spune Elena Cardaș. În timp ce colegii ei, medici și cei din jur intraseră în starea de negare și îi spuneau că poate nu are nimic, în mintea ei exista un singur gând: că vrea să trăiască. Dar gândul ăsta era prea mic în fața tuturor scenariilor care îi treceau prin cap. Ca medic, știa că șansele ei de supraviețuire sunt sub 40%, atunci când a aflat că are cancer la sân în stadiul al III-lea. Era martie 2017 și urma cel mai greu an din viața ei.
S-a trezit singură în fața celei mai mari decizii pe care trebuia să o ia – unde să se trateze?

“Nimeni nu vrea să recomande pe nimeni, pentru că orice bolnav de cancer poate să meargă bine sau rău. Nimeni nu îți dă nici o garanție, nici nu îți spune pe ce cale să o apuci. Ești tu singur. E modă acum să ceri a doua, a treia opinie medicală. Ce faci când ele se bat cap în cap și tu trebuie să alegi?”, descrie femeia momentele prin care a trecut.

Așa a ales să meargă la un spital din Iași, cel mai aproape de casa ei.

“Eram în patul meu de suferință și mă gândeam că nu am haine de pus în sicriu”, e unul dintre gândurile pe care le-a avut atunci când nu știa dacă o să mai fie. Pentru că nu știa încotro i se îndreaptă viața, a decis să îi noteze cursul. Așa a făcut un grup pe Facebook, unde și-a adăugat prietenii, și a început să scrie acolo, ca într-un jurnal, care este viața ei cu cancerul. A numit jurnalul “Aproape departe”, pentru că trecutul, prezentul și viitorul au început să fie un singur moment – cel de acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *