FOTO & VIDEO Peste 100 de credincioși au participat la un Concert de colinde la Biserica „Buna vestire” din Botoșani

Peste o sută de credincioși au participat, duminică, la un concert de colinde, la Biserica „Buna Vestire” din cartierul Primăverii din municipiul Botoșani. Bucuria nașterii Domnului Iisus Hristos a fost vestită de peste 50 de tineri și elevi din municipiul Botoșani.  Cele mai frumoase colinde au fost reunite în Concertul „Hristos se naşte, slăviţi-L!”, susținut de Corul „Teofania” al Bisericii „Buna Vestire”, dirijat de Teofan Dascălu , de Corul Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Gheorghe” Botoşani, dirijor profesor Cezar Grădinaru, dar și de Corul de copii al parohiei „Buna Vestire”.

Biserica s-a aflat în șantier ani buni, iar concertul acesta de colinde este ca o mulțumire pentru că această parohie are un lăcaș de cult atât de frumos și în care creștinii se pot ruga și pot aduce Slavă lui Dumnezeu. Ne dorim să devină o tradiție frumoasă, pe care generațiile care vin să o ducă mai departe”, a declarat profesorul Cezar Grădinaru.

La eveniment au participat surorile misionare de la Il Girotodo, dar și directorul Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Gheorghe” Botoşani, pr.prof.dr. Daniel Dascălu.

“Este bine să luăm aminte că Dumnezeu se coboară în lume pentru noi și pentru a noastră mântuire. Dacă vom conștientiza dragostea lui Dumnezeu față de noi, față de lume, și gradul de mântuire a noastră poate vom fi și noi mai răbdători și mai buni. Astăzi am avut emoții sfinte pentru că am avut parte de colinde frumoase, de copii minunați, de efort și muncă din partea lor, emoții care se simt, de obicei, în preajma Crăciunului.” a spus preotul paroh Dan Afloroaiei.

Așa cum e tradiția, la final colindătorii au primit pachete cu fructe și dulciuri.

Biserica „Buna Vestire“ din Botoşani a fost înfiinţată în luna mai 1995, ctitorul său fiind părintele Emilian Hrubaru, care s-a stins din viaţă în 2002. Lucrările au fost continuate de preotul paroh actual, Dan Afloarei. Iniţial, biserica a fost construită din lemn, însă între timp în acelaşi spaţiu a fost ridicată biserica din cărămidă. Aceasta a fost finisată atât la interior, cât şi la exterior, și recent a fost finalizată și pictura interioară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *