PNL Botoșani a stabilit viitorii directori de la Inspectoratul Școlar, Casa de Pensii, ITM sau AJOFM

PNL BotosaniBiroul Politic Județean al PNL Botoșani a stabilit, vineri, lista directorilor care ar urma să fie numiți pe posturi la instituțiile publice deconcentrate, după intrarea PNL la guvernare.

Cele mai importante posturi sunt cele de la Inspectoratul Școlar, Casa de Pensii, Inspoectoratul Teritorial de Muncă sau Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Astfel, conducerea Inspectoratului Școlar ar urma să fie preluată de profesorul Daniel Botezatu, care predă la Colegiul Național Mihai Eminescu. Acesta este și consilier local, însă a mai avut un mandat scurt la conducerea IȘJ. În prezent, șeful IȘJ este Gabriel Hîrtie. 

La Casa de Pensii a fost nominalizat Narcis Drețcanu, cel despre care s-a vorbit inițial că ar putea ocupa și funcția de subprefect. Acum, Casa de Pensii este condusă de Cristina Anton.

La Inspectoratul Teritorial de Muncă a fost propus Leo Kohut, cel care a mai deținut temporar funcția de inspector șef adjunct la aceeași instituție. ITM este condus de Dan Moldovanu. 

Consilierul județean Mirela Saucă a fost desemnată potențial director la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, acolo unde acum șef este Carmen Nicolau. 

La AJOFM a fost propusă, ca primă opțiune, Anca Apăvaloaie, în locul lui Teodor Dimitriu.

La rândul său, actualul consilier municipal Cătălin Boboc ar putea deveni director la Registrul Auto Român, instituție la care, de altfel, este angajat. 

2 thoughts on “PNL Botoșani a stabilit viitorii directori de la Inspectoratul Școlar, Casa de Pensii, ITM sau AJOFM

  1. Confirmare 100%. Nu contează dacă actualii ,,șefi” sunt buni sau incompetenți, PNL face liste pentru a-și plasa liberali ,,de acțiune politică” în aceste posturi. Deci, de prin 1991 încoace nu-i decât o apă și-un pământ: fiecare partid politic își plasează oamenii peste tot. Parodiez: Hai la posturi cu grăbire / Să le secăm dintr-o sorbire.

  2. Buna seara , am votat si eu, cum ma inscrui la un post de director sau macar loctiitor vreau salariu de minim 7000 lei si secretara ! Trebuie sa fiu contactat am votat cu pnl si cu alde si cu partidul lu udrea si basescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com