Bătaie în Piața Mare. Patru piețari s-au luat la bătaie, o femeie a ajuns la spital

Patru piețari și-au împărțit pumni și picioare, joi, sub privirile clienților.

Incidentul a avut loc în zona în care sunt amplasate tarabele de legume şi fructe, fiind implicați doi fraţi în vârstă de 35 şi respectiv 37 de ani și doi soți, de 42 şi 44 de ani.

Conflictul a fost unul spontan, legat de modul de amplasare a tarabelor. Cei doi frați au tăbărât cu pumnii şi picioarele asupra celor de la taraba vecină, implicit a femeii.

Martorii au sunat la 112 și au cerut sprijinul cadrelor medicale, dar și a polițiștilor.

Femeia de 42 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, prezentânt mai multe traumatisme la cap și ochi.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.

S-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a declarat inspectorul Maria Carp, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *