Un consilier local PSD este urmărit penal, după ce a cerut unui fost militar să-i împuște pe reprezentanții PNL

Consilierul local PSD care i-a cerut unui fost militar să-i împuşte pe reprezentanţii PNL din Consiliul Local Focşani, în timpul unei şedinţe, este urmărit penal. Procurorii fac verificări în cadrul unui dosar de purtare abuzivă şi ameninţare.

Incidentul a avut loc în luna mai, în timpul unei şedinţe a Consiliului Local din Focşani, informează Mediafax.

Iniţial, dosarul care îl viza pe consilierul social democrat a fost clasat, la finalul lunii octombrie. Consilierii liberali vizaţi de ameninţări au făcut plângere şi dosarul a fost redeschis la solicitarea procurorului şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Dosarul a fost trimis la Judecătoria Focşani, iar consilierul este urmărit penal pentru infracţiunile de purtare abuzivă şi ameninţare.

În şedinţa Consiliului Local de pe 31 mai 2019, consilierii locali ai PSD şi primarul oraşului Focşani s-au certat cu reprezentanţii PNL. Cearta a ţinut zeci de minute şi, deoarece nu se înţelegea nimic, un cetăţean care asista la şedinţă a vrut să plece.

„Hai acasă”, a spus cetăţeanul nervos şi plictisit din cauza scandalului din timpul şedinţei, potrivit înregistrărilor.

Imediat, unul dintre consilierii PSD i s-a adresat cetăţeanului nemulţumit şi i-a cerut să-i împuşte pe opozanţi: „Ăştia nu votează niciun proiect la Focşani, din cauza lor dom`le, stai aici să vezi, ia pistolul şi îi împuşcă, ai fost militar… Uite, nu votează niciun proiect, stau, nu votează nimic”.

Pentru că cetăţeanul i-a reproşat că nu are şapte ani de acasă, consilierul i-a răspuns: „Matale ai şapte ani, bre? Lasă-mă (…) în pace”.

Scandalul a continuat şi după aceste afirmaţii, fără ca şefii de şedinţă să poată să oprească discuţiile în contradictoriu şi pe ton ridicat. Şedinţa a ţinut peste două ore şi a fost transmisă în direct pe contul de Facebook al Primăriei Focşani.

Sursa: Digi24.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com