ANAF intră peste noi în apartament! Urmează controale în casele românilor

Veste șoc pentru anumiți români care stau la bloc. ANAF va trimite inspectorii de la Antifraudă în controale, într-o operațiune ce vizează combaterea evaziunii fiscale. 

Fiscul ia în calcul să verifice proprietarii de locuinţe, în cadrul măsurilor de combatere a evaziunii fiscale, în special pentru a depista eventualele venituri nedeclarate, conform unor informații citate de adevarul.ro.

Verificările ar putea demara în urma discuţiilor cu administratorii de bloc în blocurile mai mari, în special în zonele considerate sensibile, ulterior fiind notificaţi şi proprietarii asupra controalelor şi sancţiunilor ce pot fi aplicate, au spus reprezentanţi ai ANAF.

Ce trebuie să știe proprietarii de apartamente

Obligativitatea proprietarilor de apartamente sau case supuse închirierii de a declara la ANAF veniturile obţinute a fost anulată în 2018, după care a fost reintrodusă în 2019.

Cei care obţin venituri din chirii trebuie să încheie un contract între ei şi chiriaşi, pe care trebuie să-l depună la ANAF în maxim 30 de zile de la semnarea contractului.

Sursa: voxbiz.ro

3 thoughts on “ANAF intră peste noi în apartament! Urmează controale în casele românilor

  1. Mergeti si vedeti casele cu 20 de camere inclusiv la voi la angajatii ANAF si casele de vacanta din Tennerife , Borsec etc…. de fapt liberalii dea lungul istorie a protejat boiereimea si ai lor iar in rest ceilalti sunt de jefuit si le luau si porcul din cotet.. ii jefuiau pana la sange…
    Urmeaza aceiasi politica de calcare pe grumaz acelor multi in favoarea jefuitorilor???

  2. Asteptam impozitarea marilor averi , asteptam confiscatea averilor liberalilor din linia doi care stau in spate blaga, videanu, udrea care a jefit sute de milioane, Basescu cu sutele de milioane de euro…. lista e mare ….. si voi calcati pe cap poporul mult votant PDL ist acum liberal??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *