FOTO & VIDEO! Laboratorul de recuperare medicală BFKT de la Spitalul Județean, modernizat la standarde europene. Inaugurarea, făcută cu autorități și slujbă de sfințire

Laboratorul de recuperare BFkT adulți de la Spitalul Județean a fost reabilitat în totalitate. Investiția se ridică la 400.000 lei, fondurile fiind asigurate de către Consiliul Județean. Livia Mihalache, managerul unității spitalicești, a declarat că laboratorul BFKT a fost înființat în 1980 și că de atunci nu s-a mai făcut nicio reparație. Mai mult, una din măsurile impuse de Direcția de Sănătate Publică Botoșani privind emiterea autorizației sanitare a fost reabilitarea laboratorului BFkT, până la sfârșitul anului 2020.

Pe lângă reparații curente și lucrări de igienizare, laboratorul BFKT a fost dotat cu aparatură ultramodernă.

Miercuri, a avut loc inaugurarea acestuia în prezența reprezentanților Consiliului Județean, DSP și a cadrelor medicale. Spațiul a fost și sfințitr.

În 2018 când am venit în această funcție am aflat că autorizația de funcționare era un plan de conformare cu multe măsuri stabilite de Direcția de Sănătate Publică și care trebuiau duse la îndeplinire până la data de 31 decembrie 2020 și care prevedea reparații și igienizare a laboratorului. Se ridicau două probleme: finanțarea și timpul relativ scurt. La începutul acestui an am început demersurile pentru obținerea finanțării și am mers la Consiliul Județean, unde am găsit înțelegere și am primit banii”, a declarat Livia Mihalache, managerul Spitalului Județean. 

Laboratorul cuprinde compartimente de masaj, electroterapie, kinetoterapie și termoterapie.

”Sperăm să venim în primul rând în sprijinul pacienților și numai a pacienților”, a declarat medicul Teodora Alexa. 

Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, a declarat că dacă Consiliul Județean va aloca în fiecare an fonduri pentru investiții în secțiile spitalului, sănătatea va lua altă față iar pacienții vor beneficia de condiții mult mai bune.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *