Pensionarii botoșăneni, așteptați să depună cererile pentru tichetele sociale

Pensionarii botoșăneni pot depune cererile pentru acordarea tichetelor sociale, începând de luni, 2 decembrie.

Primăria Municipiului Botoşani anunţă categoriile de persoane care îndeplinesc următoarele condiții: sunt persoane vârstnice cu domiciliul în municipiul Botoșani, pensionari ai sistemului public de pensii care au împlinit sau împlinesc în cursul anului de referintă vârsta standard de pensionare de 65 de ani; venitul net lunar provenit dintr-o pensie sau din pensii cumulate, însumate cu 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare deținute de titular să fie mai mic sau cel mult egal cu 800 lei; nu realizează venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, respectiv indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat

Cererile se pot depune la sediul Direcției de Asistență Socială Botoșani, în str. Săvenilor nr. 12, însoțite de copia actului de identitate și cuponul de pensie din luna anterioară.

Tichetele sociale vor putea fi ridicate de la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, din Piața Revoluției nr. 1, camera 2, începând din 9 decembrie 2019, respectiv a doua zi celei în care s-a depus cererea, între orele 8:30 – 16:30.

În situația în care beneficiarul nu se poate prezenta personal pentru a primi tichetele, acestea vor putea fi ridicate de reprezentantul său legal, care trebuie să prezinte atât actul său de identitate, cât și al beneficiarului, în original.

În schimbul tichetelor sociale, pensionarii cu venituri mici vor putea obține bunuri și servicii în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Aceste produse sau servicii vor putea fi achiziționate doar de la unitățile din lista  care va fi distribuita pensionarilor odată cu înmânarea tichetelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *