Un bărbat din Botoșani, arestat după ce a agresat un polițist. A sărit la agent chiar în mașina Poliției

Echipaj de poliție la BotosaniUn bărbat din Botoșani a fost arestat la domiciliu, după ce a agresat un polițist. Este vorba de un tânăr din localitatea Brehuiești din comuna Vlădeni, care, în urmă cu o săptămână a produs un accident rutier ușor.

Botoșăneanul Petrică Liviu L. se afla sub influența alcoolului, iar polițiștii au decis să îl ducă la Spitalul Județean de Urgență Mavromati pentru recoltarea probelor biologice de sânge.

În mașina Poliției, bărbatul a devenit agitat, agresând unul dintre agenții care îl însoțeau. Acuzat de ultraj, bărbatul a fost arestat la domiciliu în baza unui mandat emis de Judecătoria Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *