Un şofer s-a ales cu dosar penal, pentru că a luat paracetamol

Foto: pixabay.com

Un şofer de 25 de ani, din Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal pentru că a luat paracetamol. După patru luni de când a fost testat cu DrugTest, iar rezultatul a fost pozitiv, tânărul a reuşit să demonstreze că este nevinovat şi că s-a comis o greşeală, scrie Observatort.tv. Poliţiştii gorjeni au anunţat că, deşi rezultatul aparatului a fost pozitiv, în analizele făcute de INML nu au fost identificate subsanţe psihoactive, ci doar Paracetamol şi metaboliţi.

„În urma informației publicate pe site-ul IPJ Gorj, la data de 22 iulie a.c., referitoare la un tânăr, de 25 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care, în noaptea de 19/20 iulie a.c., a ieșit pozitiv în urma testării cu aparatul Drugtest, facem precizarea că analizele efectuate de INML ”Mina Minovici” București, nu au identificat substanțe psihoactive (droguri bazice), ci doar paracetamol și metaboliți. Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a anunţat IPJ Gorj, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *