Preasfințitul Calinic Botoșăneanul slujește, sâmbătă, la o biserică din municipiul Botoșani

Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de copii Botoşani, îşi serbează, sâmbătă 30 noiembrie 2019, hramul principal, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei.

Programul liturgic dedicat acestei sărbători începe vineri 29 noiembrie 2019, ora 1700, când se va oficia slujba vecerniei unite cu litia în cinstea Sfântului Apostol Andrei.

Programul liturgic în ziua de sâmbătă 30 noiembrie 2019 va începe de la ora 700, cu slujbele Miezonopticii, Ceasurilor și Utreniei, iar de la ora 910 va începe Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de părintele Protopop Lucian Leonte și un sobor de preoți și diaconi.

E un prilej de sărbătoare și bucurie pentru parohia noastră să-l avem în mijlocul nostru, din nou, pe Presfințitul Calinic Botoșăneanul. Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al țării noastre, ne învață, și în prezent,  să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu , lăsând pe planul al doilea preocupările materiale. Îi aşteptăm pe credincioşii botosăneni să fim uniți în rugăciune în aceste clipe de sărbătoare .” a declarat preotul paroh Marius Ciobanu.

Sf. Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, orășel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. 

El  a propăvăduit în Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, în tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunăre și Scitia (adica Dobrogea noastra), si pana in Crimeea.

Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, căreia i s-a spus mai pe urmă „Crucea Sfântului Andrei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *