Ample acțiuni ale polițiștilor botoșăneni finalizate cu amenzi

Ample acțiuni ale polițiștilor în județul Botoșani. În perioada 20-21 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi, în colaborare cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii încălcării normelor generale de comerţ, a faptelor care afectează ordinea şi siguranţa publică, viaţa şi integritatea persoanei, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului şi a încălcării normelor la regimul rutier.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate au fost legitimate 287 de persoane şi controlate 100 de autoturisme şi 16 unităţi economice.  În urma neregulilor constatate au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora depăşind suma de 31.000 de lei.

De asemenea, în perioada 18-23 noiembrie, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere a Poliţiei oraşului Flămânzi, au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulaţie şi pentru creşterea gradului de disciplină rutieră, de pe raza de competenţă.

Cu oacazia activităţilor desfăşurate au fost controlate 73 de autovehicule şi legitimate  85 de persoane.

În urma neregullilor constatate au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 12.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *