FOTO Tânăr de 23 de ani, din Botoșani, rănit grav într-un accident cu patru mașini. Andrei a ajuns la spital

Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Santa Mare, județul Botoșani, a fost rănit într-un accident rutier cu patru mașini care a avut loc, sâmbătă noapte, pe strada Calea Bucovinei din municipiul Rădăuți. Andrei Pachița circula regulamentar când s-a produs evenimentul rutier.

Ionuț C., de 21 de ani, din Milișăuți, conducea autoturismul marca VW Golf pe str. Calea Bucovinei din municipiul Rădăuți, aflându-se în parcarea din fața SC Goblen Art Rădăuți.

În momentul în care a ieșit din parcarea respectivă și a efectuat virajul la stânga spre Milișăuți acesta nu s-a asigurat corespunzător și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Audi A4 condus de Ionuț P. de 25 ani de din Milișăuți. Cele două mașini s-au ciocnit, iar autoturismul Audi A4 și-a continuat deplasarea pe o distanță de circa 70 de metri, intrând în coliziuni consecutive cu autoturismele Opel Astra condus de Andrei Pachița de 23 ani, din Botoșani și respectiv Ford Galaxy condus de Gheorghe I. de 37 ani din Rădăuți.

Botoșăneanul, dar și Ionuț P., au fost răniți grav și duși la spital. Niciunul dintre șoferi nu era băut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *