Stimulente financiare de la Consiliul Județean pentru olimpicii botoșăneni. Care va fi valoarea premiilor în acest an!

Elevii botoșăneni, care au obținut premiile I, II și III la olimpiadele școlare județene, în anul școlar trecut, vor primi stimulente financiare din partea Consiliului Județean.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean, recunoașterea performanțelor elevilor reprezintă o prioritate pentru administrația județului iar pentru a stimula mediul competițional va fi sprijinit actul educațional, prin acordarea unor premii în bani.

În cazul în care un elev a obținut rezultate la etapa județeană la mai multe discipline, se va acorda câte un premiu pentru fiecare disciplină pentru locul pe care l-a obținut.

Anul trecut, cuantumul premiilor a fost de 300 lei pentru premiul I pe elev pentru fiecare disciplină, 200 lei pentru premiul II și 100 lei pentru premiul III de elev pe disciplină. la nivelul echipelor, elevul va primi 159 lei.

Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, propune majorarea cuantumului premiului în acest an cu 100 lei, pentru fiecare loc. Astfel, pentru locul I ar urma să se dea 400 lei de elev pe disciplină, 300 lei pentru locul II și 200 lei pentru locul III. Propunerea urmează să fie supusă spre aprobare consilierilor județeni.

 Inspectoratul Școlar Județean urmează să trimită lista cu beneficiarii către Consiliul Județean. Anul acesta, 718 elevi cu premii individuale vor fi premiați și 1015 elevi cu premii la nivelul echipelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *