Două depozite de lemne din județul Botoșani, verificate de polițiști. A fost dată o amendă de 10.000 lei

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Botoşani, împreună cu poliţiştii Secţiei Rurale  nr. 6 Pomârla şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control pe linia respectării prevederilor legale privind transportul, primirea depozitarea şi comercializarea materialului lemnos la două depozite de profil de pe raza localităţilor Hilişeu-Horia şi Pomârla.

Cu ocazia verificărilor efectuate au fost identificate diferenţe între cantitatea de material lemnos înscrisă în documente şi stocul faptic existent în depozit, în sensul că pentru o perioadă de 6 luni a fost comercializată cantitatea de 430 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 72.000 de lei, fără respectarea prevederilor legale.

Polițiștii au aplicat o sancţiune contravenţională, conform Legii 171/2010 în cuantum de  10.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *