FOTO! Blocul Operator al Spitalului Județean a fost dotat cu aparatură performantă de 1,6 milioane lei. Spitalul a primit o masă de operație care mai există în două spitale din țară

Medicii chirurgi de la Spitalul Județean vor face intervenții chirurgicale cu aparate ultramoderne. Blocul Operator al Spitalului Județean ”Mavromati” a fost dotat cu aparatură de ultimă generație, de peste 1,6 milioane lei, care va duce la creșterea actului medical.  De asemenea,  cazurile grave vor fi operate de acum înainte la Botoșani.

Spitalul Județean a primit de la Ministerul Sănătății lampă scialitică cu LED, în valoare de 185.000 lei. Medicul Cristian Vicol, șeful Blocului Operator de la Spitalul Județean, a declarat că lampa folosită până acum la operații avea peste 30 de ani. 

Nu puteam să ne mai facem treaba. era greu de operat. Se făceau operații mici, cu anestezie locală. Nu se făceau operații de anvergură”, a precizat medicul Cristian Vicol.

De asemenea, Spitalul Județean a mai primit pentru sala de operații de la Ortopedie un aparat radiologic cu braț în C, de 850.000 lei, dar și o masă de operație radiotransparentă în valoare de 550.000 lei. Acestea urmează să fie montate, iar din luna decembrie vor fi folosite la operații.

Sunt aparate foarte scumpe, dar foarte performante. Vor îmbunătăți  activitatea medicilor și va reduce timpul operator. Crește calitatea actului medical și se vor putea face operații care până acum nu se puteau face sau se vor face în condiții de siguranță și mai mare”, a declarat medicul Livia Mihalache, managerul Spitalului Județean.

Unitatea spitalicească a avut un aparat radiologic dar de generație veche și era împărțit între secții.

Tot era plimbat pe hol, dar după această achiziție fiecare sală de operație va rămâne cu aparatul propriu ca să nu mai fie mutate”, a mai spus șeful Blocului Operator. 

Masa de operație radiotransparentă este atât de complexă, că medicii vor urma să fie instruiți cum să o folosească de specialiști din Franța. 

Medicii botoșăneni spun că sala de operație de la Ortopedie, care a fost dotată cu aparatură, se numără printre puținele din țară care poate fi acreditată la nivel european și că o astfel de masă de operație mai există în două spitale din București.

Suntem printre puținele spitale din România care avem o asemenea sală de oeprație la ortopedie cu o asemenea dotare. Masa radiotransparentă cred că va fi a treia din România. Sperăm la performanțe”, a mai spus managerul Spitalului Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *