FOTO Accident în zona Lebăda! Trei mașini implicate. Două persoane rănite (UPDATE)

foto: Facebook

Un accident soldat cu rănirea a două persoane a avut loc, luni după-amiază, în zona cartierului Lebăda, pe drumul județean care duce spre Vorona, imediat după giratoriu. 

În accident au fost implicate trei mașini, una dintre ele fiind proiectată în afara părții carosabile. Fordul care a ieșit în decor s-a izbit violent de o autocamionetă.

Accidentul s-a produs ca urmare a faptului că șoferul camionetei nu și-a dat seama că autoturismul Mercedes aflat pe partea dreaptă a drumului staționa. În acel moment, el a tras stânga de volan și a intrat pe contrasens, unde a lovit Fordul care venea dinspre Botoșani. 

În urma accidentului, doi pasageri din Ford au fost răniți și preluați de ambulanțe pentru a fi transportați la Spitalul Județean de Urgență Mavromati.

One thought on “FOTO Accident în zona Lebăda! Trei mașini implicate. Două persoane rănite (UPDATE)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *