Amplu exercițiu pentru gestionarea unor situații în caz de urgență, marți, în municipiul Botoșani

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani desfăşoară marți, 19 noiembrie, între orele 11.30 – 14.00, un exerciţiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren pentru antrenarea structurilor de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență ca urmare a izbucnirii unui incendiu de amploare în zona industrială a municipiului Botoșani ( platforma fostei Textila).

Vor mai fi simulate acțiuni de căutare-salvare a unor persoane cu arsuri, traumatisme și intoxicate cu fum, acordare a asistenței medicale în cadrul Postului medical avansat și a asistenței psihologice.

Exercițiul urmăreşte testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, precum şi viabilitatea procedurilor şi planurilor de cooperare comune ale structurilor cu atribuţii în managementul tipurilor de risc.

Totodată, în cadrul simulărilor va fi verificat modul de punere în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie Judeţean.

Fiind abordate situații tactice de o complexitate ridicată, la acţiunile de intervenţie şi înlăturare a efectelor negative ale acestora vor participa forţe şi mijloace ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Botoșani și Suceava, Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Serviciului Județean de Ambulanță, SC DELGAZ GRID SA (operatorul de gaz și electricitate), Poliției Locale Botoșani și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență a municipiului Botoșani.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani cere scuze participanţilor la trafic și cetățenilor pentru eventualele neplăceri cauzate de această acţiune şi mulţumeşte pentru înţelegere.

Totodată, face un apel către întreaga populaţie să respecte regulile stabilite de către autorităţi, se arată într-un comunicat al ISU Botoșani. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *