Mihaela Huncă va coordona filiala Pro România din Botoșani: M-a surprins plecarea domnului Chelaru

Deputatul Mihaela Huncă a preluat conducerea partidului Pro România filiala Botoșani, după ce Dumitru Chelaru a plecat la PNL. Aceasta a declarat vineri, într-o conferință de presă, că la nivelul județului Botoșani erau doi coordonatori ai partidului, iar prin plecare lui Chelaru va coordona singură Pro România.

”M-a surprins plecarea domnului Chelaru. Nu este un șoc pentru mine, pentru că eu am trecut prin multe probleme (…) A fost o surpriză pentru că am primit un telefon și nu știam nimic. La noi, în Pro România nu te ține nimeni cu forța. Atunci când fiecare consideră că nu se poate desfășura în acel partid sau poate că nu poate să își realizeze acele proiecte personale, atunci este liber să plece. Mai mult de atât ce pot să îi spunem fostului coleg Dumitru Chelaru, decât că noi, cei de la Pro România îi mulțumim. M-a surprins rezultatul de la PNL de la Pomârla, nu cel de la PSD. Biroul Național a emis o decizie de eliberare din funcția de coordonator al acestuia”, a precizat Mihaela Huncă. 

Deputatul a spus că a primit oferte avantajoase înainte de a se vota moțiunea, dar și înainte de a se vota Guvernul atât de la PSD, cât și de la PNL, însă crede, în continuare, în proiectul politic al Pro România.

În altă ordine de idei, Huncă s-a declarat mulțumită de rezultatele obținute de Pro România în primul tur al alegerilor prezidențiale, spunând că partidul s-a clasat pe locul trei la nivel de județ. În ceea ce privește al doilea tur, Mihaela Huncă le-a cerut membrilor Pro România să voteze  ”cum cred ca este mai bine”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *