PNL Botoșani, sprijinit de partidele de dreapta în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Flutur: Avem niște înțelegeri și vom colabora în campanie

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că PNL va fi sprijinit la Botoșani de partidele de dreapta în al doilea tur al alegrilor prezidențiale, care va avea loc pe 24 noiembrie,

Flutur susține că a purtat discuții cu USR, Dreapta Liberală, PMP și ALDE pentru susținerea candidatului Klaus Iohannis și că va colabora cu aceste formațiuni politice în campania electorală.

Klaus Iohannis va fi președintele României, dar pe noi ne interesează ca Botoșaniul să să vină cu zestrea sa de voturi la acest rezultat. Singuri, noi cei de la PNL, nu vom putea face acest lucru. De asta am avut discuții cu toți liderii locali ai partidelor de dreapta, discuții aplicate și avem niște înțelegeri cu cei de la USR-PLUS, PMP, Dreapta Liberală și o anumită parte din ALDE. Vom colabora în campanie și am fost încântat că și ei au interes ca președintele Iohannis să continue cu al doilea mandat. Vom insista pe mobilizare la vot”, a precizat Flutur. 

Acesta a făcut totodată un apel către botoșăneni, în special tineri, să se prezinte în număr și mai mare la vot pe 24 noiembrie.

Am văzut un dezinteres al celor tineri, și aici mă refer la segmentul 18-25 ani și 25-35 de ani, un dezinteres de a fi prezenți la vot pe 10 crezând că totul este rezolvat fără prezența lor”, a mai spus Cătălin Flutur. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *