Cum trăiesc mii de botoșăneni fără medic. Remediile: ceai, rachiu şi „mă rog la Dumnezeu să-mi treacă“

Şase comune din judeţul Botoşani au rămas fără medic de familie. Aproape toate sunt grupate în zone izolate, iar oamenii trebuie să străbată şi câte 40-50 de kilometri pentru un banal consult. În aceste condiţii, mulţi se tratează doar cu leacuri băbeşti, scrie Adevarul. Conform datelor oferite de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, în judeţul Botoşani şapte comune nu beneficiază de servicii medicale, adică nu au medic de familie. Culmea, patru dintre acestea se află una lângă alta, în extremitatea nordică a judeţului, aproape izolate de lumea civilizată.

Sunt comunităţi de agricultori şi crescători de animale care trăiesc din roadele pământului sau cei în vârstă din pensii de CAP. Mulţi dintre aceştia preferă să trăiască în suferinţă sau să folosească leacuri băbeşti decât să bată drumul până la cel mai apropiat medic, la 30 de kilometri depărtare.
Totodată, fără medic de familie, mulţi dintre aceştia sunt nevoiţi să-şi plătească tratamentul. Este o realitate dură pe care o împărtăşesc aproape 6.000 de oameni din comunele Avrămeni, Manoleasa, Viişoara, Adăşeni, Vorniceni şi Dimăcheni. La acestea se adaugă comuna Broscăuţi, dar este situată la mică distanţă de municipiul Dorohoi. În comuna Avrămeni a fost medic de familie. Din cauza unor probleme juridice, medicul nu mai are contract legal cu Casa de Asigurări Sociale de Sănătate. Vine de două ori pe săptămână, câteva ore pe zi, pentru a-i consulta pe oameni, însă contracost. Mai mult decât atât, nu le poate elibera reţete compensate, oamenii fiind nevoiţi să-şi plătească medicamentele.

”Noi mergem să ne plătim medicamentele. Am dat la stat pe asigurări de sănătate o groază de parale. Şi acum tot trebuie să-mi cumpăr medicamentele. Când am bani, cumpăr, când nu, mă lipsesc şi mă fac că nu mă mai doare. Eu cu baba abia dacă luăm 1.300 de lei, împreună. Din banii ăştia plătim şi lemne şi alte dări şi cheltuieli. De unde şi de medicamente?”, spune Maricel Iacob. Alt sătean, Dumitru Iacoban, are mama bolnavă. La rândul său, are probleme de sănătate, dar nu are bani nici de consultaţii, nici de reţete.

”Mama abia dacă poate merge. Are pensie de la CAP. Eu muncesc cu ziua. De unde bani? Mă rog la Dumnezeu să-mi treacă, fiindcă altă şansă nu am”, spune săteanul. În comuna alăturată Adăşeni, nu vine medicul nici măcar de două ori pe săptămână. ”Am şi uitat cum arată un doctor”, spune un sătean hâtru.

În Manoleasa, Viişoara sau Vorniceni situaţia este la fel. Oamenii din Manoleasa mergeau la Avrămeni. De aproape doi ani, pentru ei, singura şansă de a fi consultaţi este spitalul din Săveni. Acesta, la rândul său, are dotări mai slabe decât un dispensar sătesc şi colac peste pupăză rămâne şi fără medici. Pentru un consult de specialitate, sătenii din Avrămeni, Manoleasa, Viişoara, Adăşeni sau Vorniceni sunt nevoiţi să bată şi câte 60 de kilometri până în municipiul Botoşani. Aici îi aşteaptă alte cozi în Policlinică şi mai apoi bani cheltuiţi pe medicamente.

”Nu ştiu decât că nu am avut doctor. Oamenii sunt bătrâni şi cu probleme de sănătate. Ne rugăm la Dumnezeu că numai în el ne putem pune baza. Pentru doctor, la Botoşani. Atunci când avem bani. Când nu, direct la Biserică”, spune nea Puiu, un agricultor din Manoleasa. 100 de lei costă numai drumul până la medic Maricel Iacob, din Avrămeni, ne explică problemele cu care se confruntă oamenii din aceste comune de la marginea judeţului.

”Nu este medic pe o zonă întinsă. Nu ai unde să te duci. La Săveni, poate. Dar dacă este ceva mai serios oricum te trimite la Botoşani. Asta înseamnă zeci de kilometri”, spune bătrânul.

Pe botoşănenii din comunele fără medic de familie numai drumul îi costa 100 de lei, la care se adaugă alte câteva sute de lei medicamentele.

”Păi până la Botoşani cu maşina îmi cere 100 de lei. Dacă mai stă şi după mine, costă mai mult. Acolo primesc reţetă. Se mai duc alte 200 pe pastile. Şi eu am pensie de 650 de lei. După ce am muncit o viaţă la câmp”, spune săteanul.

Mircea Mironescu este profesor pensionar din Avrămeni şi crede că lipsa medicilor este o adevărată dramă pentru oamenii din aceste comune.

”Nu este medic în toată zona asta parcă uitată de lume şi de tot. Oamenii, majoritatea, sunt în vârstă. Mai toţi au boli cronice. Au muncit mult, în ploaie, pe vânt, pe zăpadă. Au probleme cu articulaţiile, cu tensiunea, cu diabetul. Bani nu au. Au pensii de CAP. Unii preferă să-şi aştepte sfârşitul, câte zile mai au, decât să-şi dea şi puţinul de pensie pe drumuri la Botoşani şi pe tratamente. Este greu tare fără doctor. Este o condamnare la moarte pentru oamenii ăştia”, spune fostul profesor. Medici alungaţi de drumuri şi distanţă Medicii nu se înghesuie să vină în aceste comunităţi. La Adăşeni, autorităţile locale au făcut şi un dispensar modern, în speranţa că se va ivi vreun medic.

”Degeaba, nu a venit nimeni. Cine să vină în fundul ăsta de lume?”, spune nea Marcel, un bătrân din Adăşeni. În primul rând, distanţa îi alungă pe medici, apoi calitatea drumurilor. ”Este departe, domnule! Să vină un tânăr medic aici? Nici gând. Face câte două ore pe drum zilnic. După aceea, şi drumurile sunt proaste pe anumite zone”, spune Mircea Mironescu.

Rachiul şi ceaiul ţin locul medicamentelor Atunci când nu au bani de medicamente şi doctori, oamenii se întorc la leacurile băbeşti. De fapt, leacurile băbeşti, în aceste comune, sunt mai folosite decât medicamentele. ”Când nu avem bani de medicamente, trecem la alea din bătrâni. Ceai de muşeţel, ceai de mentă, de soc. Şi un rachiu merge la diferite treburi”, spune Maricel Iacob.

Daniel Stănică are 30 de ani şi este din zona de nord a judeţului, dintr-o comună fără medic de familie. L-am întâlnit ducând lemne cu căruţa. Omul ne-a mărturisit că nici nu se complică cu medicii. Este adevărat că nici nu a prea fost bolnav grav, ci a avut doar simple răceli sau ceva dureri. ”Doamneee, să dau o căruţă de bani pe pastile ?!?! Bag un ceai, un rachiu şi gata. La răceală merge. Dacă mă trage curentul, bag un căţel de usturoi în ureche şi gata, am rezolvat”, spune săteanul. ”La noi aici, cu bani puţini şi fără doctori, leacurile băbeşti sunt la putere. Ce să facă omul? Dacă nu se gândeşte nimeni la el”, spune fostul profesor din Avrămeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *