FOTO! Balul bobocilor la Liceul de Artă Botoșani. Cine au fost aleși Miss și Mister!

Liceul de Artă „Ștefan Luchian” a demonstrat încă o dată virtuozitatea și măiestria pe care elevii și profesorii de aici le au în arta spectacolului, odată cu ediția din acest an a Balului Bobocilor. Debordând de ritm, culoare și eleganță, concurenții au arătat o altă față a ”agentului 007”, aceasta fiind tema ediției din acest an.

 Nu au lipsit proba sportivă, cea a ținutei de zi și de seară, proba valsului, însă cea mai dificilă a fost proba specială, în cadrul căreia perechile au trebuit să-l prezinte pe scenă, în diverse ipostaze, pe celebrul agent britanic, alături de fermecătoarele sale partenere.

Iulia Șcarlii a fost aleasă de juriu Miss Boboc 2019 a Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” , în timp ce Mister a fost ales Emi Mihăilă. Pe podiumul fetelor au mai urcat Valentina Șorodoc și Bianca Amihălăchioaiei, iar titlurile de Miss originalitate și Miss Popularitate au revenit Dianei Turcitu, respectiv Milenei Ștefanachi. Cel mai popular cavaler a fost desemnat Gabriel Siminiceanu, iar Miss Eleganță a fost aleasă eleva Bianca Dănilă.

Dintre cei care au oferit premiile au făcut parte și directorii Beatrice Cătălina Păpădie și Ionuț Manta, vizibil impresionați de spectacolul oferit de familia artiștilor. Aceștia i-au felicitat pe toți cei care și-au adus contribuția la o seară de neuitat, mulțumind, în mod special, profesorului Cristina Roșu, consilierul educativ al liceului, cea care a fost sufletul periplului artistic dedicat bobocilor.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *