Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Iași a organizat un spectacol caritabil în data de 7 noiembrie 2019, cu scopul de a ridica o casă pentru o familie din Parohia Pleșani, comuna Călărași, județul Botoșani. Evenimentul i-a avut ca invitați speciali pe maestrul Nicolae Botgros împreună cu Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, Ion Paladi, Petrică Mîțu Stoian, Ionuț Fulea, Constantin Bahrin, Grigore Gherman, Angelica Flutur, Lidia Bejenaru, Ioana Căpraru și Lilia Roșca, scrie Doxologia.
În deschiderea spectacolului a cântat corul Bisericii „Sfântul Nectarie” din Iași și orchestra suflătorilor Colegiului Național „Octav Băncilă” din Iași. La eveniment au fost prezente 700 de persoane.
Spectacolul caritabil a făcut parte parte din campania „Împreună ridicăm o casă” începută de ASCOR Iași în luna iunie a anului 2019. De atunci și până în prezent, voluntarii ASCOR Iași au reușit să ridice o casă pentru o familie din satul Glodenii Gândului, comuna Țibănești, județul Iași. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, prima casă a fost sfințită în data de 2 noiembrie 2019 de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
O dată cu spectacolul caritabil din data de 7 noiembrie 2019, ASCOR Iași dă startul campaniei pentru cea de-a doua casă pe care tinerii voluntari doresc să o construiască unei familii cu 3 copii, aflate în lipsuri materiale.
„Acesta a fost un eveniment foarte important pentru noi, voluntarii ASCOR Iași, pentru că el arată limpede că dorința noastră este de a ajuta pe cei care au nevoie de sprijinul nostru, iar alături de noi dorim să luăm cât mai multe persoane din Iași, precum și din toată țara. Mai mult decât această dorință de a oferi un sprijin material, o casă, un dar de Crăciun sau orice poate avea nevoie o persoană aflată în lipsuri, scopul nostru este de a o ajuta să se apropie mai mult de Biserică și de Sfintele ei Taine pentru ca, în acest fel, să dobândească viața veșnică. Anul viitor, ASCOR-ul va împlini 30 de ani de existență neîntreruptă în marile centre universitare din țară. Sunt 30 de ani de activitate în slujba celorlalți și de formare a voluntarilor care doresc să fie parte din această asociație studențească”, a subliniat Emanuel Buta, Președinte ASCOR Iași.
„Acest eveniment a fost o mare provocare pentru noi, tinerii voluntari, și mă bucur că am trecut cu bine peste ea și că ne-am ridicat la măsura așteptărilor tuturor, atât a artiștilor veniți din toate zonele țării, cât și a invitaților. În spatele acestui eveniment a fost o muncă susținută, iar emoțiile organizării unui astfel de eveniment le-am trăit intens noi, tinerii voluntari. Prin acest eveniment am observat încă o dată faptul că atunci când avem credință în Dumnezeu și facem totul cu dragoste pentru aproapele, suntem capabili de lucruri mari și de folos pentru ceilalți”, a adăugat Andrei Mocanu, coordonatorul evenimentului și al campaniei „Împreună ridicăm o casă” – ASCOR Iași.
Cei care doresc să sprijine campania „Împreună ridicăm o casă”, pot face donații în subcontul ASCOR Iași, cu mențiunea: „Donație pentru construirea casei”:
RO61BRDE240SV95235282400 – subcont ASCOR Iași (BRD – sucursala Iași).