Tânăr din Botoșani strivit de cal. A ajuns în stare critică la spital

Un tânăr de 26 de ani, din județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a fost rănit de un cal.

Bărbatul lucra la o fermă din Vlădeni, iar în momentul în care a vrut să îi pună căpăstrul, a văzut că animalul a devenit agitat și că se îndreaptă către mai multe mașini care erau parcate pe stradă.

În încercarea de a-l ține în frâu, bărbatul s-a apropiat de un perete, iar calul l-a strivit efectiv de zidul de cărămidă.

În momentul în care calul s-a potolit, bărbatul s-a prăbușit efectiv la pământ. Martorii incidentului au sunat imediat la 112 și au cerut sprijinul cadrelor medicale. 

O ambulanță a ajus la fața locului și l-a transportat pe tânăr la spital cu traumatism toracic şi de membre superioare, prin strivire. 

El a fost internat pe ssecția Chirurgie a Spitalului Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *