În noaptea de 18 spre 19 februarie, în jurul orei 03.40, poliţiştii dorohoieni au fost sesizaţi de către Serviciul de Ambulanţă cu privire la faptul că la Secţia de Pediatrie a Spitalului municipiului Dorohoi a fost adus decedat, de la domiciliu, minorul R. B. de 2 ani, din localitatea Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti, judeţul Botoşani. Primele cercetări efectuate de poliţişti au stabilit ca mama minorului, Simona-Elena A. locuia împreună cu acesta şi cu alţi doi copii ai săi în casa aparţinând mamei sale, în localitatea Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti. În seara de 4 februarie, în jurul orei 20.00, minorul, aflat pe cuptorul sobei, s-a dezechilibrat şi a căzut cu faţa şi o parte a corpului într-un vas cu apa clocotită, în care mama sa prepara mâncare. Mama a reuşit să-l prindă pe acesta de celălalt braţ şi să-l scoată din vasul cu apă, după care împreună cu mama sa, i-a tratat arsurile suferite, prin aplicarea de tratament la domiciliu, fără a anunţa salvarea sau a consulta vreun medic, motivând că nu s-au deplasat la spital întrucât au nici o sursă de venit şi că minorul se simţea mai bine. In cursul noptii de 18 spre 19 februarie, în jurul orei 00.30, minorul a început să prezinte simptome de sufocare, motiv pentru care mama sa a solicitat ambulanţa, însă cadrele medicale ajunse la faţa locului nu au putut decât să constate decesul.
Cu ocazia examinării externe a cadavrului, au fost constatate semne de arsuri la nivelul feţei, a braţului stâng şi a toracelui. În cauză s-a dispus efectuarea necropsiei cadavrului, cercetările continuând în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au condus la decesul minorului.