Efectul dispariţiei asistaţilor social: barurile săteşti au dat faliment. Primar din Botoșani: Nivelul infracționalității a scăzut foarte mult, cât și consumul de alcool

Odată cu dispariția ajutoarelor sociale, în unele comunități s-au produs schimbări surprinzătoare: s-au închis barurile.

Asta după ce oamenii s-au angajat pe salarii considerabil mai mari decât ajutoarele primite de la stat. Autoritățile locale vorbesc și despre o scădere a micilor infracțiuni și chiar a abandonului școlar, informează ProTV.

Acest bar din comuna Costuleni, județul Iași, este închis de aproape un an.

Viorel Ursu, administrator bar„În ultima perioadă, nu au mai fost clienți fideli și nici putere financiară și am închis de tot magazinul.”

Reporter„Clienții dumneavoastră când veneau cel mai mult la bar?”

Administrator bar„Cam de pe 1, în perioada pensiilor sau alocațiilor și ajutoarelor sociale.”

În urmă cu trei ani, în comună erau aproape 260 de asistați social, acum au rămas patru. Peste 200 de oameni s-au angajat în companii din Iași și fac naveta zilnic. În tot acest timp, din comună au dispărut două baruri.

Mirică Dodan, primar comuna Costuleni„Lumea nu mai umblă beată prin comună și au posibilitatea să meargă la muncă. Aveau cont deschis, ajutorul social era deja într-un cont acolo la bar. Banul muncit nu-l mai duce la bar. Infracționalitatea a scăzut. Abandonul familial, abandonul școlar sunt în scădere.”

Mihai Alin, administrator magazin alimentar„Până acum un an, jumătate a fost bar, dar am închis din lipsă de clienți. Nu mai mergea.”

Reporter: „Oamenii sunt mai interesați de produse alimentare decât de alcool?”

Administrator„Nu-i mai lasă inima să cheltuie pe băutură.”

La Dângeni, în județul Botoșani, 385 de oameni luau ajutor social acum șase ani.

Reporter„Cum s-a schimbat viața ta de când te-ai angajat?”

Fost beneficiar de ajutor social„Măcar am un salariu, decât să mă duc cu ziua.”

Reporter„Îți mai petreceai timpul și prin baruri?”

Fost beneficiar„Vai de mine! Mă înhăitam cu prietenii. De ce să nu recunosc?  Mă duceam azi la prășit, iar când mă întorceam, mă duceam cu unul, cu altul la o bere și ne luam cu băutul.”

Acum mai sunt doar șapte beneficiari de ajutor social, iar trei baruri s-au închis din lipsa de clienți. Autoritățile locale au observat inclusiv o scădere a criminalității.

Cătălin Rotundu, primarul comunei Dângeni„Nivelul infracționalității a scăzut foarte mult, cât și consumul de alcool. Sunt două lucruri care au mers concomitent. Pentru că ei merg la muncă, nici măcar nu mai au timp să stea prin crâșme.”

Nicu Gavriluță, sociolog„Sunt primari care s-au implicat găsindu-le locuri de muncă. Este o soluție nu doar pentru că au timp ocupat și câștigă bani, dar li se oferă un sens existenței lor. Este un exemplu admirabil pe care îl dau aceste comunități, adică o patologie socială numită lene, chiul, mascată sub ajutor social este deconstruită, desființată și se intră pe calea firească, civilizată, de a-și asuma viața, adică având o profesie și sens.”

Oamenii încasau înainte între 100 și 500 de lei lunar. Acum, salariul lor este de cel puțin 1.400 de lei.

Sursa: Stirile ProTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *