FOTO Accident! O mașină de poliție a intrat într-un stâlp

O maşină de poliţie a fost implicată, marţi, în judeţul Constanţa, într-un accident rutier, după ce un autoturism care circula în faţa acesteia a virat la stânga neregulamentar. În urma acestei manevre, maşina de poliţie a intrat într-un stâlp. Nicio persoană nu a fost rănită, scrie News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, o autospecială de poliţie se deplasa, marţi, pe DN 39, spre Mangalia. În faţa acesteia se afla un autoturism care circula pe prima bandă, iar la un moment dat, în zona intersecţiei cu strada 23 August din staţiunea Eforie, a virat la stânga în mod neregulamentar, fiind acroşat de autospeciala de poliţie, care circula în acelaşi sens, pe banda a doua.

În urma accidentului, autospeciala de poliţie s-a oprit într-un stâlp. Nicio persoană nu a fost rănită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *