Însoțitorii persoanelor cu handicap dintr-o comună din județ nu și-au primit banii: Consilier județean: Sunt plimbați de la primărie la prefectură și, mai nou, sunt trimiși către instanță

Însoțitorii persoanelor cu handicap din comuna Vorona nu și-au primit drepturile bănești. Consilierul județean Radu Anton a făcut o interpelare în cadrul ședinței de Consiliu Județean, prin care a sesizat această problemă și a cerut reprezentanților CJ să facă intervenții în acest sens, pentru ca oamenii să nu fie purtați pe drumuri.

Am primit o sesizare de la un grup de cetățeni din Vorona, care au în îngrijire persoane cu dizabilități,  dar care nu-și primesc drepturile. Sunt plimbați de la primărie la prefectură și, mai nou, sunt trimiși către instanță, pentru că nu găsesc altă soluție să-și primească drepturile. Este vorba și de salarii, și de vouchere și, conform noului regulament de funcționare a Consiliului Județean, acesta are obligația să acorde asistență tuturor unităților teritoriale. Și rog a găsi o posibilitate, inclusiv o intervenție, pentru ca oamenii sa-și primească drepturile și să nu fie plimbați pe drumuri”, a spus Radu Anton.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, susține că plata acestor drepturi nu ține de Consiliul Județean. Acesta a declarat că la ultima rectificare bugetară, Guvernul a alocat direct fonduri către primării pentru efectuarea acestor plăti și a precizat totodată că în cazul de la Vorona ar fi vorba despre persoane nou intrate în plată. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *