FOTO Accident după accident la Botoșani. Încă o mașină s-a răsturnat în apropiere de accidentul mortal de la Dorohoi

Un nou accident rutier s-a produs, marți după-amiază, la ieșirea din Dorohoi spre Darabani.

După accidentul mortal de la Progresul, de pe drumul județean DJ 293, un alt accident a avut loc la ieșirea din Dorohoi spre Dumbrăvița, pe drumul național DN 29A.

O femeie de 57 de ani a fost rănită după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului.

Femeia se afla singură în mașină și, ulterior, a fost preluată de ambulanță și transportată la Spitalul Municipal Dorohoi.

Vă reamintim că o femeie a murit și alte două persoane au fost rănite marți după ce o altă mașina s-a dat peste cap în zona Progresul, la ieșirea din Dorohoi spre George Enescu. Citește aici știrea inițială!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *