Revolta pentru salariile din scoli

Aproximativ o suta de cadre didactice au participat ieri la un protest spontan la sediul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) fiind nemultumite fata de intarzierea platii salariilor si incertitudinea care planeaza asupra cuantumului acestora. Dupa ce in ultimele luni din 2010 au primit salarii majorate cu 33%, in baza sentintelor judecatoresti, oamenii au aflat ca pe ianuarie urmeaza sa incaseze venituri diminuate, acestea cuprinzand doar cei 15% acordati in plus de guvern, nu si banii castigati in instanta. Starea de nemultumire s-a accentuat pe motiv ca statele de plata intocmite in scoli cu cele doua majorari sunt refuzate sistematic de la avizare de conducerea ISJ. 

Primii care s-au prezentat la sediul ISJ au fost liderii de sindicat si directorii de la Colegiul „Eminescu”, dar Ada Macovei a refuzat dialogul. „Colegii au hotarat in consiliul profesoral ca, in momentul cand nu vor mai fi bani, punem lacatul pe scoala”, a declarat Alina Voinea Axinte, liderul sindical. Ea a adaugat ca Trezoreria a refuzat sa primeasca statele de plata care nu au avizul ISJ, desi nu exista temei legal.

 

„E o situatie intolerabila”

 

La inspectorat au ajuns apoi profesorii de la Colegiul „Laurian”, printre care si fostii inspectori scolari generali Constantin Manolache si Corneliu Picealca. „Directorii sunt legati de maini si picioare. Raspunderea e a lor, dar avizul il dau altii. Inspectoratul si Trezoreria scot castanele din foc cu mana directorilor”, a spus Corneliu Picealca. Potrivit unui alt profesor de la „Laurian”, „lumea este obosita, dezamagita si revoltata”. „E o situatie intolerabila. Am inteles, am renuntat la 25%, nu ne-am revoltat, am tacut, dar deja incep sa fie incalcate drepturile noastre”, a precizat Viviana Leonte.

Intre timp au ajuns la ISJ si profesori de la Scoala 11, Grupul Scolar de Industrie Usoara, dar si de la alte scoli.

 

Oamenii de la catedra ameninta cu greva

 

Dupa aproape doua ore de asteptare, protestatarii au fost primiti de Ada Macovei. Seful ISJ i-a avertizat pe profesori ca, daca se acorda ambele majorari, banii de salarii nu vor ajunge nici jumatate de an si ca au venit degeaba la ea, deoarece Directia de Finante repartizeaza fondurile de salarii catre primarii, si apoi ajunf in scoli, banii venind de la nivel central. Oficialul a mai spus ca profesorii trebuie sa accepte un salariu nemajorat pe ianuarie, iar in cateva zile, prin operarea unor redistribuiri intre unitatile administrativ teritoriale, va fi reglata problema.

In urma cu cateva zile, Ada Macovei recomanda directorilor sa respecte hotararile judecatoresti privind majorarea salariilor, dar ii si avertiza pe sefii unitatilor de invatamant ca trebuie sa se incadreze in buget, punandu-i astfel intr-o situatie imposibila.

Ada Macovei nu a ratat prilejul de a afirma ca in invatamant sunt salarii brute si de peste 5.000 de lei, iar ea, „cu doctorat, doua facultati, doua masterate” are 1.723 de lei.

Profesorii cu vechime au demonstrat, insa, ca salariile brute nu depasesc 2.800 de lei

La un moment dat s-a auzit in randul profesorilor „demisia, demisia”. Ada Macovei a raspuns ca ar demisiona daca asta ar insemna o solutionare a situatiei, dar nu o face deoarece vrea sa finalizeze proiectele incepute.

Oamenii au solicitat sa primeasca salariile conform legii si hotararilor judecatoresti, anuntand ca nu au de gand sa faca munca patriotica. Ei au amenintat ca luni se vor consulta in privinta inchiderii  scolilor, pentru ca nu au primit niciun raspuns cand se vor achita salariile si in ce cuantum.

Unii profesori au plecat ieri de la ore pentru a protesta la Inspectoratul Scolar, iar altii care lucrau schimbul doi au intarziat inceperea programului.