Ședință de Consiliu Local cu scântei. Consilierii social-democrați au plecat din ședință, cei din PNL cer să li se plătească indemnizația. De la ce a plecat totul

Ședință cu scântei, miercuri dimineață, în Consiliul Local al municipiului Botoșani. Consilierii locali ai PSD au ieșit din ședință în momentul în care s-a pus în discuție primul proiect de Hotărâre de Consiliu Local, prin care viceprimarul Cosmin Andrei a venit cu un amendament la un proiect ce viza organigrama de la Direcția Servicii Publice Sport și Agrement, propunând transformarea unui post de muncitor neocupat în director.

Această propunere l-a iritat pe primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, care a retras de pe ordinea de zi proiectul, menționând că nu este posibil ca un post de muncitor să fie transformat în director general și că numirea unui nou director este atribuția expresă a primarului.

Ați scris că se numește în funcția de director geneeral Aurel Chiriac. Numirea o face, prin lege, doar primarul prin dispoziție și concursurile le organizaeză doar primarul, cel puțin DSPSA. Nu e ca la Urban Serv”, a spus Cătălin Flutur.

Viceprimarul Cosmin Andrei i-a răspuns că este obligat să supună la vot proiectul de hotărâre cu amendamentul, iar președintele de ședință a spus că acest lucru nu este posibil, urmare a faptului că a fost retras de pe ordinea de zi. 

Social-democrații au ieșit din ședință. Pentru că nu mai era cvorum, ședința a fost suspendată. Consilierii liberali au cerut să li se plătească indemnizația, spunând că ei au stat la ședință.  

Imediat după ședință, Cosmin Andrei a motivat acest demers, prin faptul că directorul DSPSA, Eugen Țurcanu, nu face față atribuțiilor și că este normal ca o parte din acestea să fie date unei alte persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *