Marți, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe strada Împărat Traian, au observat un autoturism care se deplasa fără a avea montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare, procedând la efectuarea semnalului de oprire.
Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor poliţiştilor, continuându-şi deplasarea, a fost urmărit în trafic până pe strada Bucovina, unde a fost interceptat de către aceştia.
Acesta a fost identificat în persoana unui tânăr de 34 de ani, din localitatea Ungureni iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta deţine o dovadă înlocuitoare a certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, fără drept de circulaţie.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autoturism neînmatriculat.
Totodată, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 580 de lei, potrivit IPJ Botoșani.