Dramatic! O tânără de 20 de ani, mamă a doi copii, a fost găsită spânzurată

O tânără în vârstă de 20 de ani a fost găsită spânzurată. Descoperirea șocantă a fost făcută ieri-dimineață chiar de către iubitul fetei. Polițiștii au deschis un dosar penal și fac acum verificări pentru a stabili cum de s-a ajuns aici. Tânăra era mama a doi copii, scrie bzi.ro. Descoperire șocantă la Iași. O tânără în vârstă de 20 de ani a fost găsită spânzurată la marginea unei păduri. Ieri-dimineață, un apel la numărul unic de urgențe 112 avea să anunțe că o tânără este spânzurată de un copac. Un echipaj medical a ajuns imediat la locul indicat, la fel și polițiștii. Din păcate, cadrele medicale nu au putut decât constata decesul.

„Polițiștii au fost sesizați despre faptul că la marginea unei păduri din comuna Schitu Duca a fost găsit cadavrul unei tinere. A fost dispusă efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Tânăra găsită spânzurată se numea Diana Cupeț și avea 20 de ani. De ceva vreme avea o relație de concubinaj cu un bărbat de vârstă apropiată. Aceasta a adus pe lume doi copii. Unul are doi ani, iar celălalt patru. „Ea era o tânără liniștită, nimeni nu știa să aibă probleme. Ei sunt o familie modestă, dar la locul lor. Duminică seara, Diana ar fi plecat de acasă. A fost găsită de concubin luni dimineața, spânzurată în pădure”, a spus un vecin de-al familiei Cupeț. Întreaga comunitate este șocată. Nimeni nu înțelege de ce a recurs tânăra la un asemenea gest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *