Sistem de iluminat modern într-o școală din județul Botoșani. Investiția, realizată de E.ON

 

eon lucrari scoliUn număr de 63 de școli din 18 judeţe beneficiază de sisteme de iluminat moderne în urma unui proiect lansat de E.ON în anul 2012.

Şcoala Gimnazială nr. 1 Săveni, jud. Botoşani este una dintre cele 9 şcoli din țară dotate în acest an cu sisteme de iluminat cu leduri

 Studiile au demonstrat că, indiferent de ciclul de învățământ, de la cel primar și până la cel universitar, un sistem de iluminat corespunzător poate contribui în mod simțitor la ridicarea nivelului de învățare. Altfel spus, lumina adecvată creează o atmosferă de studiu prietenoasă, impulsionând astfel nivelul de concentrare și înțelegere a informațiilor transmise la ore. Pe lângă acestea, dacă vorbim despre sisteme de iluminat bazate pe tehnologie led, avantajele pot fi cuantificate prin scăderea facturii la energie, dar și prin contribuția la eforturile de reducere a emisiilor de CO2.

Acestea sunt și obiectivele proiectului „Energie în școlile copilăriei”, derulat încă din anul 2012 de compania E.ON România și prin care au fost investite peste 3,5 milioane de euro pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu şi eficientizarea consumului de energie prin iluminarea bazată pe tehnologie led a sălilor de clasă.  Până în prezent, programul a acoperit 63 de unități școlare din 18 județe, având circa 40.000 de elevi și profesori drept beneficiari direcți. În total au fost montate 32.500 de corpuri de iluminat noi și 80.000 tuburi led.

Proiectul s-a desfăşurat în perioada aprilie-octombrie, incluzînd în acest an Şcoala Gimnazială nr. 1 din Săveni, jud. Botoşani. În oraş, învăţământul a străbătut negura timpurilor, aici funcţionând încă din secolul XIX o şcoală bisericească cu mult înainte de înfiinţarea învăţământului public. Chiar dacă anii trec, educaţia rămâne o constantă în rândul celor peste 800 de elevi şi profesori din cadrul Şcolii Gimnaziale, nr. 1.

Corpurile de iluminat cu tehnologie led aduc o economie semnificativă de electricitate pentru iluminat, ceea ce se traduce pentru beneficiari prin facturi mai mici pentru energia electrică. Mai mult, iluminatul cu led are o durată de viaţă de câteva ori mai mare faţă de sistemele clasice, între 50.000 şi 100.000 de ore de funcţionare, şi o luminozitate superioară, respectiv 98% din cea naturală.

Proiectul a continuat şi în acest an în 9 şcoli din judeţele Cluj, Timiș, Alba, Neamț, Botoșani şi Suceava, fiind înlocuite 5.000 de corpuri de iluminat și montate 12.000 de tuburi led, în urma unei investiții de 550.000 de euro de care vor beneficia circa 5.300 de elevi și profesori.

Ne implicăm constant în proiecte de responsabilitate socială destinate comunităților în care activăm, iar susținerea educației este una dintre direcțiile strategice urmărite în cadrul acestor preocupări. Dorim să contribuim activ la formarea generației viitoare, la creşterea performanţelor şcolare şi la îmbunătățirea condițiilor din sălile de curs”, a declarat Anca Dragu, Director General Adjunct E.ON România.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *