Noua Lege a Invatamintului, contestata de sindicalisti

campania.jpg

Noua Lege a Invatamintului, criticata de sindicalisti. Reprezentantii Ligii Sindicatelor din Invatamint spun ca aceasta aduce numai deservicii si nemultumiri cadrelor didactice. Liviu Axinte, liderul LSI Botosani, spune ca Legea Invatamintului, intrata in vigoare saptamina aceasta, a dus la pierderea tuturor drepturilor mentionate in Statutul personalului didactic, respectiv nedecontarea navetei, pierderea diminuarii cu doua ore a normei didactice pentru profesorii cu 25 de ani vechime, pierderea posibilitatii de a iesi cu trei ani mai devreme la pensie si multe altele. Nici structura ciclurilor din invatamint nu este agreata de sindicalisti, drept pentru care reprezentantii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint a luat initiativa de a elabora o propunere de modificare a legislatiei.

"In perioada imediat urmatoare se constituie acel Comitet de intiativa legislativa, vom stringe semnaturi si vom depune in Parlament cerind modificarea legii, pe acele puncte considerate de noi de interes general. Sunt si elemente ale legii care pe o parte din colegi ii favorizeaza, dar sunt puncte din lege care se refera la tot personalul din invatamint si pe acele puncte noi vom cere modificarea legii prin aceasta initiativa legislativa", a spus Liviu Axinte, liderul LSI Botosani.

<p align="jus