FOTO! Amplă acțiune a polițiștilor botoșăneni în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Zeci de mașini trase pe dreapta

Joi, poliţiştii din cadrul  Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, Serviciului Rutier și Serviciului de Ordine Publică Botoșani au desfășurat activități  acțiunii ,,ATENȚIE LA TRENpentru prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată semnalizate doar cu indicatoare rutiere.

La acțiune au participat un număr de 14 efective care au desfășurat activități la patru treceri la nivel cu calea ferată de pe raza județului Botoșani,  stabilite ca fiind vulnerabile producerii de accidente rutiere.

În cadrul activităților au fost oprite și verificate  96  de autovehicule, fiind aplicate conducătorilor auto un număr de  23 de sancțiuni contravenționale în valoare totală  de peste 13.300 lei.

Totodată,  au fost adresate participanților la trafic recomandări de respectare a regulilor de trecere la nivel cu calea ferată cu scopul prevenirii și reducerii numărului accidentelor soldate cu victime/ pagube materiale ce au loc în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, potrivit IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *