Un bărbat din Botoșani a furat cardul colegului de muncă și i-a luat banii. Acum, și-a primit pedeapsa

 

Un bărbat din Botoșani a fost condamnat, joi, de magistrații Tribunalului Botoșani după ce a sustras cardul unui coleg de muncă și, profitând de faptul că știa PIN-ul, a mers la bancomat și i-a luat banii de pe el. Gabriel Dărîngă, din oraşul Ştefăneşti, a fost condamnat la trei ani și jumătate pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt”, „acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată” şi „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată”.

Pe 12 decembrie 2016, hoțul a sustras dintr-un vagon de dormit aflat în curtea unei societăţi comerciale din municipiul Botoşani cardul de salarii al părţii civile R.I., după care, în cursul aceleiaşi zile, cunoscând codul PIN, a efectuat în mod fraudulos şapte retrageri de numerar, accesând de şapte ori, ilegal, sistemul informatic al băncii emitente a cardului.

Prejudiciul cauzat se ridică la suma de 900 lei, bani pe care Dărîngă a fost obligat să îi achite colegului său.  Sentința nu este definitivă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com