Botoșănean în stare critică după un accident de muncă cumplit. Riscă să rămână fără vedere!

Un bărbat de 50 de ani, din Botoşani, a ajuns la spital în stare critică după ce a fost electrocutat.

Bărbatul, împreună cu niște colegi, se afla cu lucrul în Unțeni, unde săpa un șanț.

La un moment dat, un coleg de-al său a început să manevreze un utilaj, care a lovit un stâlp de susținere  a firelor de înaltă tensiune, doborându-l la pământ.

În momentul căderii, stâlpul l-a strivit pe bărbatul de 50 de ani, acesta fiind lovit în zona feţei.

Speriați, colegii bărbatului au sunat la 112, iar la fața locului a fost direcționat un echipaj de terapie intensivă mobilă al SMURD.

După ce i-a fost acordat primul ajutor, pacientul a fost transportat la spital cu arsuri de gradele II-III prin electrocuţie. De asemenea, i-au fost afectate retinele din cauza electrocutării, el riscând să rămână fără vedere.

Și polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. 

A fost deschis dosar penal pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, urmând ca în funcţie de rezultatul cercetărilor să se stabilească circumstanţele în care s-a produs evenimentul”, a declarat Delia Nenişcu, purtător se cuvânt al IPJ Botoşani.

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *