FOTO BMW-ul unui poliţist, mistuit de flăcări. Omul legii ar fi primit ameninţări cu moartea

Fostul adjunct al şefului IPJ Arad ar fi primit ameninţări cu moartea şi telefoane cu numar ascuns, iar o persoană i-ar fi promis că îl va distruge şi va pierde tot ce are mai drag. La scurt timp de la primirea ameninţărilor, maşina acestuia, un BMW X3, a luat foc inexplicabil, scrie Observator. Însă, pompierii care au analizat cauzele producerii incendiului spun că focul a izbucnit din cauza unei defecţiuni la instalaţia electrică. Poliţistul a precizat că va contesta expertiza.

„Incendiul a fost anunțat pe SNAU 112 şi preluat în Dispeceratul colocat ISU/SAJ la ora 20.46. La ora 20.47, a fost alarmat Detașamentul de Pompieri Arad si S. V. S. U Sântana care are in dotare autospeciala de stingere. La ora 20.54 SVSU Sântana a ajuns la locul incendiului si l-a localizat in aproximativ 2 minute fiind stins in aproximativ 10 minute. In acel moment autospeciala de intervenție a Detașamentului de Pompieri Arad a fost „intoarsa la baza”, fără a ajunge la locul intervenției, situația de urgență fiind eliminata. In conformitate cu prevederile legale Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgenta au dreptul de a stabilii „cauza probabila de incendiu” sau la intocmirea raportului de intervenție să precizeze „cauza in curs de stabilire” iar ISU Arad să stabilească o comisie de cercetare a cauzei de incendiu. In speța de față SVSU Sântana a stabilit cauza probabila de incendiu. Sursa de aprindere: scurtcircuit electric. Mijloace care puteau produce aprinderea: acumulator, baterie. Primul material care a ars: mase plastice(articole de mase plastice, izolatie cabluri). Imprejurare determinanta: masini, utilaje sau alte aparate ori consumatori electrici cu defectiuni”, precizează pompierii.

Totuşi, proprietarul autoturismului, un poliţist din Arad, a precizat că va contesta expertiza pompierilor, din cauza faptului că a primit ameninţări cu moartea de la o persoană necunoscută cu puţin timp înainte de producerea incendiului.

De asemenea, poliţistul ar fi avut şi un scandal cu unul dintre şefii săi din Poliţie, despre care ar fi reclamat superiorilor anumite abuzuri.

Presa locală vehiculează ca un interlop ar fi primit o sumă de bani ca să-i dea foc la maşină poliţistului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *